Îți sună cunoscut și ție? Alegem întotdeauna calea ușoară în schimbul efortului, alegem pastilele în locul psihoterapiei, alegem să nu facem nimic dar să vrem rezultate… Dar de ce să mă duc eu la o ședintă de terapie în fiecare săptămână când pot să mă duc să mă plâng la vecina și ea să-mi zică ‘vai…săraca de tine’!
Așa cum spunea o persoană dragă sufletului meu ‘nu mai avem timp. Trebuie să facem ceva în ceea ce privește schimbarea noastră și trebuie să facem rapid’ – și mare adevăr grăiește. Dar cum să facem noi asta când încă trăim într-o iluzie continuă, când încă credem că schimbarea interioară se va produce de la sine fără ca măcar să fac un minim efort în acest sens. Dacă ar trebui să ne dea cineva un premiu pentru cât de tare de plângem de problemele noastre și alegem să facem nimic, majoritatea am fi campioni.
Îmi vine să o iau razna când mă uit în jur și când văd atâtea suflete pierdute. Atâtea suflete care nu își cunosc direcția, care sunt blocate, care trăiesc într-o frică imaginară, care nu speră la mai mult, care îți irosesc potențialul în activități ca: bârfe, social media, filme, seriale, relații toxice s.a. Fie văd puțin lucrurile altfel, fie îmi doresc prea mult ca lumea să se schimbe în bine, fie efectiv noi, ca și populație, am ajuns într-un punct al evoluției moderne atât de ‘avansat’ încât creierele ne-au fost spălate și ni se pare nenormalul normal. Incă e o dilemă pentru mine.
Ne mulțumim cu job-uri pe care le detestăm doar pentru a avea siguranța unui salar minim lunar, ne mulțumim să stăm în relații toxice și distructive doar pentru a nu rămâne singuri, ne mulțumim să fim folosiți doar pentru a primi din când în când 10 grame de atenție, ne mulțumim cu tipul de gândire ‘eu nu pot mai mult și mă mulțumesc cu ce am’. E suficient să ne plângem pentru că ne este al naibii de greu doar pentru a primi o consolare care ne ajută pe termen scurt și care oricum nu ne face să ne schimbăm. Așteptăm ca rezultatul să vin din exterior și niciodată din interior. Așteptăm să avem rezultate fără efort și fără investiție. Oare cât o să mai dureze asta? Oare cât o să mai putem duce asta? Oare când și cât mai e nevoie până să ajungem să ne trezim și să luam decizia de a face ceva pentru noi? Chiar dacă e un lucru mărunt, chiar dacă e un pas scurt și mic făcut în direcția asta, măcar să simt că am făcut ceva pentru mine, să simt că încerc să merg în direcția potrivită sau că încerc să mă descopăr mai mult și mai mult.
Cu toții ne dorim mai mult. Mai mulți bani, o relație mai sănătoasă, un corp mai arătos, o casă, o mașină, liniște sufletească, pace, împăcare cu Sinele, acceptare și iubire de Sine, o relație bună cu noi înșine și cu cei din jur, un job mai bine plătit s.a. Dar câți sunt dispuși să facă ceva în acest sens? Câți sunt dispuși să-și spună ‘fac tot ce e necesar, lupt cât e nevoie, depun toate eforturile și am răbdare doar pentru a trăi mai bine sau pentru a-mi îmbunătății viața?’. Din păcate, nu prea mulți…