Toți avem în interiorul nostru o voce care ne critică, care ne biciuiește, care ne ceartă, care ne forțează la mai mult și mai mult și care niciodată nu este satisfăcută. La unele persoane această voce strigă mai tare, este mai puternică, la alte persoane abia dacă se aude. Ți-ai pus vreodată întrebarea de ce avem această voce critică? De unde provine ea? Și dacă te ajută ea sau nu cu adevărat?
Dă liniștea mai tare! Cunoscută frază, nu? Așa se întâmplă și atunci când vocile negative din interiorul nostru încep să facă gălăgie, să opună rezistență, să ne critice, să ne certe, să ne pună ‘la Pământ’… tot ceea ce ne dorim în acele momente este să dămmm liniștea mai tare… tot ce ne dorim în acele momente e liniște, e pace, e relaxare, e dorința de… hai să facem o pauză de la asta.
Astăzi vom dedica această rubrică vocii interioare critice din interiorul nostru. Nici nu cred că este nevoie să facem prea mare cunoștință cu ea. Toți o avem! E acea voce care e veșnic nemulțumită, care e frustrată, care e perfecționistă, care te face să te îndoiești de tine, care te critică, care te face să te simți ca și cum nu ești bun/ă de nimic și îți dă sentimenul că tu niciodată nu vei reuși să faci ceva.
Cu siguranță îți sunt cunoscute și ție gândurile de genu ‘Tu nu vei reuși’; ‘Tu nu poți’; ‘Esti rea/rău’; ‘Ești prost/ă’; ‘Uită-te la X că face mult mai bine’; ‘Succesul acesta nu ți se datorează. A fost doar noroc’; ‘Nici măcar nu merită să încerci. Nu ești în stare’ s.a.
Sună cunoscut?
Dacă s-ar oferi un premiu Nobel pentru persoana care se critică cel mai mult pe sine însuși, cu siguranță că multe persoane s-ar “lupta” pentru el. Acesta este un lucru negativ a lumii în care trăim mai ales că un nivel ridicat de autocritică, în combinație cu alți factori, poate conduce la apariția depresiei, anxietății, tulburărilor alimentare, abuz de substanțe s.a.
Ce este autocritica de fapt? De ce ne autocriticăm zi de zi? Facem acest lucru în mod conștient sau nici măcar nu ne dăm seama ce facem? Credem că o să ne facă persoane mai performante autocritica sau pur și simplu ne considerăm niște neghiobi și merităm să ne facem rău cu mâna noastră?
Critica și autocritica. Ce e cu ele de fapt?
Pentru început, să vedem ce este critica și autocritica. Critica, după cum îi spunem și numele, e acel proces în care ne arătăm nemulțumirea, dezgustul, dezaprobarea față de o persoană sau față de un anumit lucru și de cele mai multe ori, și comunicăm acest lucru.
Autocritica, conceptul care ne interesează pe noi în articolul de față, este acel proces interior prin care ne aducem critici asupra propriei persoane referitor la acțiunile pe care le întreprindem asupra noastră. Mai exact, autocritica se referă la acțiunea de a ne blama, de a ne judeca cu asprime, de a ne pune etichete chiar și atunci când facem o greșeală minoră.
Autocritica se regăsește în viața noastră de zi cu zi în mai multe forme și cel mai adesea apare atunci când ne facem o autoevaluare în momentul în care am greșit. Ea se poate regăsi sub forma invinovățirii (ex. e doar vina mea, totul se întâmplă din vina mea), a etichetării de sine (ex. sunt prost/proastă, sunt incapabil/ă), a urii de sine (ex. nu pot să mă suport, mă urăesc), a îndoieli de sine (ex. nu pot lua decizii, sigur am să i-au o decizie proastă) și prin ignorarea trăsăturilor pozitive (ex. eu nu am contribuit cu nimic, ceilalți au făcut totul), (Leahy, 2010).
De asemenea autocritica este strâns legată de ruminarea gândurilor (ruminare = acel proces în care rulăm la nesfârșit anumite gânduri), de comparațiile nedrepte, de faptul că persoana nu se poate bucura de anumite activități, de indecizie, de frica de regret, de sentimente de neputință, de izolare, de frica de intimitate și de tristețe.
De câte ori nu ni s-a întâmplat să fim furioși și să ne aducem critici urâte și jignitoare și pentru cele mai mărunte lucruri pe care le-am făcut? Dacă nu găsești un loc de parcare, te critici, dacă îți verși cafeaua pe tine, te critici, dacă copilul tău i-a o nota mică, te critici, dacă vecina se uită urât la tine, te critici, dacă șeful are o zi proastă și îți judecă activitatea, te critici, dacă nu îți stă bine părul, te critici… iar lista poate continua la nesfârșit.
Cert este că ajungem să ne criticăm atât pentru lucruri care țin de noi, cât și pentru lucruri care nu se află sub controlul nostru.
VA URMA…
Înainte de a citi mai departe despre acest subiect, aș vrea să te gândești cum tu te critici zi de zi? Care sunt acțiunile pe care le faci în acest sens? Cum te simți când faci asta? Cu ce te-a ajutat până în acest moment critica? De unde crezi că ai învățat să te critici?
Lasă-mi un comment cu răspuns la cel puțin o întrebare.