Cum zi de zi alegem să murim în interiorul nostru?!

Legătura din moartea interioară și traumă! Cum zi de zi murim în interiorul nostru fără ca măcar să realizăm acest lucru! Când am început să murim în interiorul nostru? Ce legătură au toate acestea cu Copilăria noastră? Cum putem renaște, cum putem să ne luam viața în propriile mâini și cum să ne întoarcem în interiorul nostru?!

Deschide-ți mintea și sufletul pentru a citi aceste articol. Nu este unul oarecare și poate nici nu este pentru toată lumea. Dacă tu ai ajuns aici, atunci categoric este pentru tine și nu te opri la jumătatea drumului. Prepară-ți o ceașcă de ceai, alege un loc liniștit ție, poți chiar avea o agendă la îndemână, iar de fiecare dată când simți că ceva te-a ‘atins’, că s-a trezit ceva în interiorul tău, pune pe pauză citirea articolului și reflectează pornind din interiorul tău referitor la fraza respectivă.

Citind această frază într-o carte, am fost pusă pe gânduri! “Trebuie să mori înainte să renaști”. Oare chiar trebuie să murim înainte să renaștem? Mai e o frază care îmi vine acum în minte: “înainte să descoperi cine ești, trebuie să știi cine nu ești”. Să privim în profunzimea acestor fraze, din perspectivă psihologică și să aflăm cum ele ne pot ajuta în procesul nostru de trezire la realitate și de identificarea Sinelui nostru real și autentic.

În acest context, în mod clar și categoric, cuvântul moarte nu se referă la moartea propriu-zisă, la moartea autentică, la moartea fizică, la moartea corpului nostru. Ci, mai degrabă este folosită într-un sens metaforic.. privește mai în adâncime și hai să pătrundem și mai adânc în interiorul nostru.

Pic cu pic… Zi de zi murin în interiorul nostru!

Zilnic murim în interiorul nostru! De fiecare dată când nu știm ce vrem, când facem lucruri care nu ne plac, atunci când nu impunem limite, atunci când spunem DA și când defapt vroiam să spunem NU, atunci când sunt epuizată, obosită, dar în loc să mă odihnesc sau să fac ceva pentru mine, aleg să mai mulțumesc pe cineva, să mai fac pe plac vreunei persoane… de fiecare dată când facem toate aceste lucruri, câte o părticică din noi moare, bucățică cu bucățică.

Și mai moare și atunci când nu trăiesc viața mea, când nu îmi ascult nevoile mele, când nu-mi ascult Sufletul și când aleg să fug mai mult de mine decât să petrec timp cu mine.

Ne trădăm în fiecare zi. Chiar și prin simplu fapt că ne aducem nouă înșine o critică, o judecată, o vorbă urât spusă, o nemulțumire. Ne trădăm pe noi înșine atunci când alegem să stăm în relații toxice. Ne trădăm pe noi atunci când Sufletul vrea să stea de vorbă cu tine, dar tu deschizi telefonul și stai pe rețelele de socializare. Sunt n moduri în care ne trădăm! Sunt n moduri în care am putea proceda într-un alt mod. Dar ce ne împiedică oare să facem asta?

Povestea ta a început demult

Este un titlul de carte excelent care transpune și care explică traumele transgeneraționale și cum traumele părinților și strămoșilor noștri ajung în interiorul tău și cum ele pot fi transmise mai departe copiilor tăi dacă tu alegi să trăiești în continuare într-o ignoranță totală. Totuși, să înțelegem de unde aceste blocaje care ne conduc la a muri zilnic în interiorul nostru prin metodele mai sus prezentate. Există mult mai multe moduri prin care facem asta. Mi-ar plăcea să creezi o listă cu 100 lucruri pe care le faci sau le-ai făcut de-a lungul vieții care au condus la moarte în interiorul tău sau la trădarea față de tine.

Noi, ca și ființe umane, suntem compuși din 2 lucruri: 50% parte genetică (ex. cum arătăm noi fizic astăzi, trăsături de personalitate, traume preluate s.a.) și 50% factori de mediul (adică interpretările pe care noi le-am făcut asupra anumitor situații din copilăria noastră în contact cu persoanele de referință care au contribuit la creșterea noastră, în special părinții noștri). Dacă te-am băgat în ceață și nu înțelegi, poți să-mi lași un mesaj și am să-ți explic mai pe larg.

Deci tu, ai în interiorul tău atât parte genetică cât și parte care provine din interacțiunea cu persoanele apropriate ție. Toate gândurile, emoțiile, comportamentele tale sunt fie preluate de la părinți, fie s-au născut ca urmare a modului în care ai reacționat, ai simțit și ai gândit într-o anumită situație.

Spre exemplu: dacă mama ta era în permanență tristă, poate, un mod prin care tu te comportai și gândeai era sub forma: trebuie să fiu cuminte; trebuie să nu supăr; trebuie să fac ceva amuzant astfel încât să o fac să râdă; trebui să o mulțumesc cu ceva s.a. Comportându-te în acest fel, deja o parte din interiorul tău începe să moară. De ce? Pentru că tu nu mai ești tu. Pentru că tu ajungi să te transformi într-o altă persoană. Pentru că tu alegi atașamentul și nu autenticitatea. Pentru că tu alegi încă de mic să te protejezi, să salvezi pe ceilalți, să-i mulțumești pe ceilalți.

Tu ai învățat încă de mică că tu, nu trebuie să fi tu. Că dacă tu ești tu, asta poate fi greșit, îi poți supăra pe ceilalți, poți să fi certată, bătută. Toate acestea lucruri te-au protejat și te-au ținut în siguranță când ai fost mititică. Acum, că ai crescut nu mai ai nevoie de toate acestea. Dar ghici ce?

Ajungi să te comporți cu toți oamenii din jurul tău exact la fel cum făceai cu mama ta. Ajungi să mulțumești oamenii din jurul tău, să le faci pe plac, să te pui pe tine pe ultimul lor și să crezi că nevoile tale nu contează și că ceilalți sunt mult mai importanți decât tine. Și cu fiecare lucru făcut în acest fel, mai moarte o parte din interiorul tău. Ajuns la vârsta adultă poți chiar să fi mort de tot în interiorul tău. Te mai ține ceva în viață, dar nici măcar tu nu mai știi ce.

Adult, mort pe interior, epuizat, obosit și lipsit de speranță

De aici, și până la o depresie sau la o anxietate severă nici măcar un pas nu mai e. Este o cale sigură care ne face să fim niște zombi care habar nu mai au cine sunt, de ce sunt și ce mama naibi mai caută ei pe acest Pământ. Sunt obosiți, din ce în ce mai obosiți. Epuizați, sătui de toți și de toate, lipsiți de speranță, și plini de dependențe.

Cel mai trist ar fi faptul ca nici măcar să nu-și dea seama că ei pot fi într-o astfel de situație. Să creadă că asta este o normalitatea, că viața e dură cu ei, că undeva au greșit și că ei iși merită soarta. Căci ca ei mai sunt alte mii, că așa e și mama, și vecina, și prietena și hai să facem un bocet colectiv și să ne tragem în jos unii pe alții pentru că… asta-i viața. Dumnezeu e rău, Guvernul e rău, psihologii sunt răi, medicii nu știu s.a. Nimic nu se mai poate face și lasă… dade într-o zi, de la Sfântul Duh eu voi fi bine și ceva minune se va întâmpla care să mă salveze. Până atunci, lasă să mă chinui, să plâng, să-mi blestem soarta.

Lumina din interiorul tău și renașterea care poate să apară

Îmi aduce aminte cu drag de unul dintre pacienții mei care îmi spunea așa ‘Știi Andreea… în orice începere întunecată aș fi, cât de negru aș vedea în fața ochilor, cât de orb n-aș fi în acel moment, atunci când aprind un chibrit, un vârf de chibrit, apare o lumină și luminează totul în jurul meu”.

Fă o pauză și reflectează la aceste vorbe. Exact așa și este. Oricât de dificil nu ți-ar fi, în orice situație nu te-ai afla, oricât de dificilă, grea, lipsită de speranță ți s-ar părea viața asta… tu încă ești aici! Tu încă expiri! Tu încă mai poți face lumea să se miște! Tu încă trebuiești! Tu încă mai ai extrem de multe lucruri de făcut! Tu încă poți! Tu ești responsabil de a face asta! Tu meriți să vindeci, să te vindeci și să te alegi pe tine! Poate fi una dintre cele mai importante lucruri din viața ta pe care tu trebuie să le faci.

Nu poți știi cine ești dacă nu știi cine nu ești! Nu poți fi viu dacă nu știi cum ești mort în interior! Nu poți știi cum e fericirea dacă nu știi ce e aia tristețe! Nu poți știi ce e iubirea dacă nu știi ura ce e! Nu poți renaște dacă nu știi cum e să fi doborât.

De la un Suflet către un alt Suflet. Deschide-te, simte, pătrunde și alege-te pe tine!

Cu drag,

Andreea LEDER

Andreea care e alături de tine, care vrea ca tu să vezi ceea ce ea vede, care vrea să facă o lume mai bună și care vrea ca această lume mai bună să înceapă cu tine. Poți oricând să-mi lași un mesaj la office@andreealeder.ro sau la 0040 740386688 (Whats App & Telegram).

Follow me: Instagram: andreea_leder

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Lasă un răspuns

Cu ce te pot ajuta?
Andreea Leder

Te voi ajuta să întelegi mai bine modul tău de gândire, de acțiune și de trăire a emoțiilor tale negative. Mai mult, îți voi oferi ghidaj pas cu pas în procesul de vindecare. Această luptă nu trebuie dusă de unul singur!

Postari Recente