O să găsim vreodată răspunsul la această întrebare? Cât de adânc trebuie să săpăm în interiorul nostru pentru a afla răspunsul? Prin câte suferințe, traume, dureri trebuie să mai trecem până să ajungem și să zicem STOP! Până aici! Nu mai vreau să trăiesc așa! Nu mai vreau să merg în aceeași direcție care știu că nu mă duce nicăieri! Vreau și aleg să fiu bine și sunt dispus/ă să fac orice pentru asta! Când o să luăm această decizie? Răspunsul depinde doar de noi! Depinde doar de mine, de tine și de fiecare pentru el însuși…
Mie nu îmi place să vorbesc despre mine, iar scrierea acestui articol e o provocare. Am ales să spun STOP modului de a mă ascunde, de a fugi și de a-mi expune măștile care de care mai împopoțonate.
Simt disconfort atunci când trebuie să vorbesc despre trecutul meu, despre suferințele avute, despre traumele care mi-au marcat existența și despre evenimentele neplăcute care m-au adus până la vârsta de 34 ani ani.
Însă am ales să spun STOP și să te las și pe tine să descoperi părticele din mine. Am ales să spun STOP și am decis că nu mai vreau să trăiesc din dramă în dramă, nu mai vreau să stau ascunsă sub plapumă, nu mai vreau să fiu cea care se uită la alți oameni cum trăiesc și ea doar să stea pe margine.
Nu mai vreau să trăiesc sub un imperiu de frici, de frica de a nu fi plăcută, de frica de a nu fi pe placul celor din jur, de frica de a nu fi abandonată, de frica de nu fi suficient de bună, de frica de eșec și de multe multe alte frici. Am zis STOP. Până aici! A fost ușor? Din contră… nimic nu a fost mai greu. Însă e singura decizie pe care poți să o iei atunci când simți că nu mai ai nimic, atunci când simți că te-ai zbătut ca un pește pe uscat, atunci când simți că o mare parte din timpul tău a fost îndreptat mai mult spre exterior, mai mult spre ceilalți, mai mult spre lucrurile materiale și mai puțin pe lumea interioară: pe cum mă simt, pe cine sunt eu, pe cine aș vrea să fiu, unde aș vrea să ajung…
Atenția nu a fost îndreptată absolut deloc spre înțelegerea mediului din care provin, spre înțelegerea traumelor din copilărie, spre înțelegerea tiparelor de gândire care au fost formate și construite in propo 98% de către cei din jur, spre înțelegerea emoțiilor și nici spre înțelegerea formării armurii și măștilor cu care am ajuns să trăiesc. Am trăit cu ele până în momentul în care am ajuns să mă sufoc, să nu mai știu cine sunt și încotro mă îndrept.
Niciodată nu mi-am imaginat și nu am vrut să-mi arăt vulnerabilitățile, părțile slabe, să arăt că sunt neputincioasă și că îmi stă deasupra capului în permanență un nor negru care îmi transmitea în permanență mesaje ca: ‘nu ești suficient de bună; ‘nu ai să reușești niciodată’; ‘toți ceilalți sunt mai buni decât tine’; ‘tu nu meriți’; ‘tu ești neputincioasă’; ‘toți ceilalți sunt oameni mari, tu ești mică – niciodată nu o să ajungi ca și ei; ‘tu nu meriți’; ‘tu ești un nimic’; ‘îți e frică să faci un pas în stânga sau în dreapta să nu te strivești’ și multe multe mesaje de genul care îmi invadau creierul, implicit și acțiunile pe care le făceam și emoțiile pe care le trăiam.
De ce îmi e greu să vorbesc despre mine? Poate pentru că e masca pusă pe față care trebuie să arate că eu mi-am vindecat rănile și că m-am coborât din cer ca să te vindec pe tine (sunt ironică)! Care trebuie să-ți arate ție, pacientule, că sunt bună, perfectă, autoștiutoare și că pot să te ajut – nimic mai fals.
Și eu am suferințele mele, problemele mele – sunt una dintre voi! Diferența e că eu am ales să lupt, am ales să ma vindec, am ales să fac orice doar pentru a descoperi cine sunt, ce vreau cu adevărat și în ce direcție mă voi deplasa în continuare. Am ales să mă dezbrac de tot trecutul, să-l îmbrățișez așa cum a fost, să mulțumesc oamenilor care m-au rănit și care mi-au oferit lecții așa de prețioase, să-i iert și să merg mai departe. Eu am decis să spun STOP.
Tu? Ce mai aștepți? Câte suferințe, câte drame, de câte necazuri mai ai nevoie până să ajungi să spui STOP? Oricât de naiv ești și crezi că te poți vindeca singur, țin să te dezamăgesc, dar acest lucru nu e posibil. Am trăit în această naivitate extrem de mulți ani și dacă luam de mai mult timp decizia de a cere ajutor, salvam câțiva ani buni din viață. Însă, îmi asum responsabilitatea pentru luarea deciziei de a nu face nimic și de a încerca să mă vindec singură –ASTA NU SE POATE!
Din acest motiv, în calitate de psiholog și psihoterapeut, vreau să-ți transmit mesajul că sunt una dintre voi. Că sunt un om care înțelege suferințele, care vă înțelege necazurile și care își dorește să te ajute să te vindeci de toate traumele trecului, de tulburările mentale pe care le experimentezi la ora actuală și care vrea să te ajute să-ți recuperezi libertatea de a trăi și de a te bucura de tot ce ne oferă viața.
Nu ezita să mă contactezi! Sunt aici și am ales această profesie pentru a te ajuta și pe tine să te vindeci!
Cu drag,
Andreea