Procesul vindecării interioare nu este unul ușor. Se lasă cu bocete, cu nervi, cu furie, cu dorința de a renunța și a rămâne în viața mediocră pe care tu crezi că o meriți, cu schimbări de stări s.a. E o durere care te lasă lat câteodată. Dar credeți-mă… mult mai tare doare să trăiești într-o continuă negare. Într-o relație toxică. În conflicte. În sărăcie. Într-o permanentă stare de frică, de depresie, de dependență, de suferință… Alege durerea care să te facă să crești, să evoluezi și nu pe cea care doar te lasă doboară și te pune tot mai mult la Pământ.
Dacă e ceva ce am învățat în viața această și ce am exersat pe propria piele, este că suntem extrem de puternici în fața durerii. Extrem de toleranți și putem duce multe. Asta cred că stă și în cultura noastră. Nu suntem un popor care se lasă ușor. Suntem un popor care a luptat din totdeauna și care nu a renunțaț.
Însă acum vine întrebarea: oare noi, generația noastră, trebuie să luptăm în continuare sau trebuie să învățăm cum să renunțăm la a lupta și cum să trăim într-un alt mod.
Mă duce acum gândul la părinții noștri, la bunicii noștri, la străbunicii noștri s.a. Ei da, au fost nevoiți să se confrunte cu războaie, cu foamete, cu sărăcie, cu Revoluție. Da, au fost nevoiți poate să stea în relații toxice, iar femeile să îndure multe pentru că alta variantă nu aveau. Ei au fost nevoiți să facă asta. În era în care au trăit, probabil principalul scop era să supraviețuiască și să facă față situațiilor dificile cu care se confruntau. Dar noi?
Noi? Generația noastră? Vă spun eu… generația noastră se confruntă cu cea mai mare rată, din toate timpurile care au existat, cu tulburări mentale, cu boli la nivel fizic, cu stres cronic, cu depresii, cu anxietate, cu grave tulburări de personalitate… Generația noastră este o generație care nu se mai confruntă neapărat cu lipsuri, cu neajunsuri, cu războaie, cu foamete… din contră. Avem de toate. Ce nu avem însă e liniște, pace, iubire, sănătate…
Un semnal de alarmă pentru toți!
Asta ar trebui să ne tragă un mare semnal de alarmă. Ar trebui să se aprindă câte un beculeț roșu în mintea fiecăruia dintre noi. Și dacă tot refuză să se aprindă, uită-te în viața ta reală și răspunde-ți la întrebarea:
- ai tu relația pe care ți-o dorești?
- te cunoști pe tine însuți?
- ai o sănătate de fier?
- ai relații bune cu cei din jurul tău?
- te afli acolo tu unde îți dorești?
- știi ceea ce îți dorești cu adevărat?
- ai banii pe care tu îi vrei?
- ești mulțumită de cum îți crești copiii?
- știi cum să te relaxezi și să te bucuri de tine?
- ai o conexiune puternică și plină de iubire cu cei din jur?
- s.a
Seria întrebărilor poate continua, însă am să mă opresc aici. Fii sinceră cu tine și dă-ți voie să răspunzi cu cea mai mare sinceritate și ai să observi cu ușurință că trăim în era în care, dacă nu ajungem să ne vindecăm la nivel de minte, suflet, emoții, traume, copilărie.. dacă nu ajungem să ne uităm cu alți ochi la viitorul nostru și să ne setăm obiectivele pentru următorii ani… lucrurile nu vor arăta deloc bine.
Vorba unei persoane dragi sufletului meu. În maxim doi ani, oamenii se vor împărți în două categorii: cei săraci și cei bogați. În ce categorie te vei încadra tu, depinde de ceea ce faci astăzi și cât de mult alegi să te vindeci. Alegi să rămâi în punctul în care ești, foarte bine… Să fie o decizie asumată, iar dacă ai decis bine sau nu, asta se va vedea în etapa imediat viitoare.
Da, doare. Da, doare să pătrunzi în interiorul tău. Da, doare să descoperi cât de mult te-ai auto-sabotat în toți anii pe care i-ai trăit până în prezent (și cum vei face asta în continuare dacă nu vei face nimic). Da, doar să descoperi și de ce ai făcut asta. Da, nu este ușor. Dacă un specialist vă spune că o să vă vindecați în 6 luni și că este ușor, fugiți de acolo rupând pământul. Asta înseamnă că nu a muncit deloc la el și habar n-are. … Dar mult mai tare doare realitatea în care sunteți astăzi. Și dacă încă nu doare, dacă încă e comfort, călduț și bine… nu așteptați până vine potopul. Fă ceva pentru tine azi! Nu știi cum? Cere ajutor… Nici nu te chinui de unul singur că vei rătăci ca orbul în Brăila. 🙂
Cu drag,
Andreea L.
