Interiorul tău e al tău! Cât mai ai de gând să fugi de el?

‘Mă privesc din exterior spre interior iar tot ceea ce pot sa văd e ceață, întuneric, bariere, blocaje, și nimic concret. Sunt pierdut, rătăcit, orb, confuz… mi-am pierdut calea’ – poate fi începutul unui roman, dar este situația actuală a multora dintre cei aflați azi în viață.

Fuga de noi înșine ani e cea mai periculoasă fugă pe care o putem face și o putem alege în această viață. Fugim de noi, fugim de visele noastre, ne facem mici, mici în interior astfel încât să nu ne mai găsească nimeni.. nici măcar noi înșine, nici măcar dacă am fi căutați cu lupa.

Drumul spre interiorul nostru e lung. Drumul înspre a ne regăsi pe noi înșine e și mai lung. Călătoria prin întunericul din interiorul nostru e lungă, e rece, e singuratică, e însoțită de coșmaruri și de capete îngrozitor de urâte, de emoții legate și atât de bine înmagazinate încât îți este dificil să le depistezi, nicidecum să le mai trăiești sau eliberezi. La tot pasul pe care îl faci în interiorul tău găsești scene neplăcute, scene pe care ai crezut că de mult le-ai dat uitării și că nu vei mai fi nevoit să le accesezi, scene care nu îți fac plăcere, vorbe pe care nu vrei să le mai auzi, durere de care fugi cât ai vedea cu ochii, oameni pe care nu credeai că îi vei mai vedea vreodată și cu care credeai că ți-ai încheiat de mult socotelile, evenimente neplăcute,… toate lucrurile pe care tu credeai că le-ai dat uitării, afli, de fapt că ele îți conduc în continuare viața. Afli, că de fapt, viața ta din prezent are legătură cu tot ce e acolo în interiorul. Interiorul tău.. ceva ce e al tău. Ca un fel de magazie în care ai aruncat toate lucrurile pe care nu le mai folosești. Interiorul tău care conține informații de la – 9 luni și până în secunda în care tu citești asta.

Interiorul tău, al meu, al nostru, de care fugim zilnic. Orice facem, dar orice facem, doar să nu ne mai întoarcem acolo, doar să nu pătrundem în interiorul nostru, doar să nu mai vedem ceea ce demult am vrut să dăm uitării, doar să nu simțim, doar să nu mai suferim, să nu simțim niciun gram de durere. Credem că noi nu mai putem face asta. Că nu mai putem simți. Că nu mai putem tolera. Că viața se trăiește aici și acum. Că viața e viitorul. Că viața sunt visele, dorințele, planurile și nicidecum ceea ce se află în interiorul nostru. Așa că… fugim, alergăm, cât putem de tare crezând că lăsăm totul uitării. Dar amintirile sunt acolo. Emoțiile sunt acolo. Credințele noastre sunt acolo. Barierele, blocajele, scenariile după care ne trăim viața… toate sunt acolo. Acolo în interiorul nostru. Un interior care ne aparține și de care suntem responsabili. Un interior care trebuie curățat, trebuie vindecat, trebuie eliberat, trebuie adus la viață și învățat cum să trăiască altfel, cum să simtă, cum să gândească, cum să refacă viața să fie altfel și nicidecum așa cum a mai fost.

E interiorul tău. E responsabilitatea ta să faci asta. Ai nevoie de unelte, ghidare, sprijin să faci această călătorie în interiorul tău. De unul singur e extrem de dificil. Te poți pierde la prima cărare. Poți renunța în a merge mai departe. Te poți împotmoli și mai tare sau poți să ratezi lucruri care nu credeai vreodată că îți pot fi de ajutor.

Nu te duce acolo singur. Dar nici nu mai alege să fugi de tine și de interiorul tău. Toate răspunsurile sunt acolo. Vindecare vine din interior. Și niciodată invers. Renunță la a te mai amăgi pe tine. Nu faci nimic altceva decât doar să prelungești gustul amar al zilelor și a stărilor cu care te confrunți. Decide înțelept!

Cu drag,

Andreea

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Lasă un răspuns

Cu ce te pot ajuta?
Andreea Leder

Te voi ajuta să întelegi mai bine modul tău de gândire, de acțiune și de trăire a emoțiilor tale negative. Mai mult, îți voi oferi ghidaj pas cu pas în procesul de vindecare. Această luptă nu trebuie dusă de unul singur!

Postari Recente